Muza meduză zace sleită pe treptele templului pe care-l văd în Grecia Antică. Eroul îi ține capul în mână și o privește împietrit în față. Timpul a rupt din statuie brațul stang și pe paloșul picat se plimbă iarna și vara, buruienile și zăpada. În Grecia mea Antică ninge cu fulgi mari care acoperă ruinele și urmele pașilor. Pentru că nimeni nu a mai trecut pe aici în afară de mine ruinele au fost de la început ruine. Nu există mit sau realitate, legendă sau adevăr, există doar piatră șlefuită de vânt și de ploaie. În jurul templului stau încremeniți cei ce nu au reușit să intre dar care au avut curajul sau nebunia de a privi meduza în față. Acum sunt simple coloane de susținere pentru un vis care se destramă împreună cu templul pentru că muza nu mai cântă, pentru că muzica nu mai dă viață pietrelor meduzei.