Ma gandesc, este prea tarziu pentru regrete, timpul a trecut, ne-a schimbat si va schimba tot, intr-o vesnicie plina de fum si amar.
Din copiii gingasi, puri, fericiti si fara griji, ati ajuns niste fantome care bantuie tot, chiar si pe ele insesi, distrugand tot ce a mai ramas frumos si curat dintr-un suflet de copil.
Ochii acestia care cred raul ceva bun, care au impresia ca mai bine nu se poate, au fost candva ai unui copil cu speranta in suflet.
Gura care azi tine tigarea ca si cum asa a facut de cand se stie, candva scotea tipete de bucurie care te faceau sa vibrezi, sa visezi la mai mult.
Mainile aspre care acum fac toate rautatile, atunci tineau papusile, jucariile, inghetata si bomboanele.
Ce a mai ramas din copilul care erai odata, din acel pitic care la prima vedere se ascundea dupa fusta mamei deoarece ii era frica de persoanele adulte, necunoscute, asa cum a ajuns si el acum sa ii inspire teama unui alt pitic?
Nimic, nu a mai ramas nimic si totusi totul. Esti acelasi om, aceeasi fiinta, acelasi suflet.
Cum e sa te privesti in oglinda si sa nu te mai recunosti? Cum e sa ii sperii pe cei din jurul tau?
Nu te ingrijora, asa vom ajunge cu totii, niste oameni care nu vor mai sti cine erau odata, cum s-au nascut, sau nu mai stiu ce e aia inocenta.
Iti e frica? Crede-ma ca mie imi este frica si mai tare, pentru ca sunt inca un copil, si cand ma gandesc ca o sa ajung la fel ca tine, ma apuca teama si incep sa ma intreb daca nu cumva merit ceea ce ma asteapta.
Este rau, greu, trist si monoton, totusi asta este viata, te conduce dupa bunul ei plac, neinteresand-o de ce vrei tu.
Mi-e frica, mi-e foarte frica de ceea ce se va intampla cu mine cand voi fi de varsta ta adultule.