În Oglinda Lunii.
Lumea mea și a tuturor lumea noastră este ca o casă de țară cu intrare prin față și dos, cu pivniță și pod, unde proptesc o scară îngerească sprijinind/o de ușa Lunii, La/La/lampa aceia de pe cer...
Scara mea este nouă și pământul ce /o susține drept și stabil nu se zgâîlție.
Urc în fiecare seară leaț după leaț ajunsă odată în gaura podului privesc peste suprafța podului, Luna ascunde aici civilizația, progresul, și cultura.
Mă sprijin pe mâini mă opintesc să trag ultimul pas după mine sus, piciorul îmi scapă în vînt, scara se clatină nu mai este stabilă.
Așa îmi trag răsuflarea seară de seară căutând echilibrul ca să pot urca și cuprinde chiar prin foc să aduc jos pe pământ cu mine cele trei haruri sfinte:
civilizația progresul și cultura.
Cad buștean la pământ mă trezesc căzând din lumea visului nereușit.
Lumea/i un ceaun de vise negre îmi spun.
Lumea din interior și exterior este perturbată de reflecțiile de rutină la om atât de multă rutină și așa de puțin adevăr animlele gândesc mai bine.
Mâine seară voi aborda o altă strategie, numai să fie cer senin și luna sus pe cer.
Am să urc voinicește fără să mai compar și judeca distanța dintre cer și pământ.
Voi urca leaț după leaț și apoi gaura dintre lume și cer prin lună o voi levita.
Dar dece nu tot suișul și coborîșul dintre cer și pământ
una și aceiași levitație.sus/jos.
Lunai doar o poartă gazoasă ca efectele la concertele pop, când mai strâmtă cînd mai largă, denumită dealtfel vagina universului,sensibilă la frecușuri care oglindește deasemenea cea ce vede,planeta însăși lumea pe care o desparte de cer.