- Și cum îți spun, văd într-o dimineață un bărbat căutând prin gunoaiele pe care le aruncă sătenii la capătul unei ulițe care dădea pe câmp. Mi s-a făcut milă de el, l-am strigat dar nu mi-a răspuns și mi-am dat seama că nu m-a auzit. L-am bătut pe umăr și când s-a întors, i-am dat doi lei.
- Oh, ce bine, pot să-mi cumpăr și eu țigări azi!
- Eu voiam să-ți cumperi pâine, nu țigări.
- Oh, nu pâine; dacă fumez nu mi se mai face foame.
- Nu mai fuma că-ți face rău. Lasă-te de fumat că te îmbolnăvești.
- Nu pot, am încercat și nu pot.
Și mai departe mi-a întors spatele continuând să caute chiștoace. Ce zici de asta?
Prietenul meu nu părea revoltat ci mai degrabă intrigat: cum de nu-și dă seama că ce făcea el era boală curată? Și cei mai înrăiți fumători, dacă sunt sinceri, recunosc că fumatul este atât de nociv, că dacă s-ar mai naște odată, ar fugi de el ca diavolul de tămâie.
Fumatul este o temă despre care s-a scris și se vor mai scrie de aici înainte tomuri, poate chiar biblioteci întregi cu mesajul: Fumatul este dăunător sănătății!
Poate că tocmai lucrurile care țin de natura evidenței, sunt mai greu de primit.
- Da, fumatul poate că este dăunător pentru alții, dar pentru mine, nu.
Și când își dau seama că este prea târziu, se resemnează și îngenunchează în fața acestei metehne la modă.
Și am făcut legătura cu învățătura care spune că prin ceea ce greșește un om, prin aceea se și pedepsește. Fumătorul este acela care își programează singur boala, suferințele și chiar durata vieții. Cu o nonșalanță și o inconștiență demne de o cauză mai bună. Toți potențialii lui dușmani la un loc, nu reușesc să-i facă atâta rău cât își cauzează singur pentru iluzoria plăcere a trecerii fumului peste pleură. Și dacă el nu trage singur concluziile dramei că este prea târziu, poate le tragem noi, cei din apropierea lui.