˗ Stai cuminte!
˗ Păi ce, nu stau?
Mântuit, împărtășit, spovedit, renegat, furat, felicitat, mătrășit, găurit, răsfirat, renegat, maltratat. Ce mai e? Taci! Taci! Taci, taci, taci! Spun gândului care spune să tac, să tacă. Ecouri. Ecouri. Nebunie, blasfemie. Taci! Și am tăcut. Șttt! Cine spune? Tu spui. Adică eu.
˗ Cu cine vorbesc?
˗ Nu È™tiu.
˗ Cu tine. Vrei să-È›i desenez?
˗ Ce?
˗ EÈ™ti proastă?
˗ Nu. Nu cred. Oi fi. De ce nu? De ce întrebi?
˗ De o juma' de oră îți explic de ce-am venit.
˗ Păi, la cine ai venit?
Cine dracu, Doamne iartă-mă, e femeia asta? E frumoasă rău de tot. Că doar n-o fi venit taman la mine. Ce treabă am io cu ea? Niciuna.
˗ La tine am venit. Știai că vin.
˗ De unde să È™tiu, dacă nu te È™tiu? Cine eÈ™ti?
˗ Moartea.
˗ E-te na! Faci miÈ™to de mine?
Cred că sunt, la naiba, într-un vis horror. Ce-o fi însemnând și porcăria asta?
˗ Nu. Sunt foarte serioasă È™i nu fac glume.
˗ De ce? Adică de ce nu faci glume? Moartea nu râde? Ah, să nu uit! Cum doreÈ™ti să îți spun? Doamna Moartea sau domniÈ™oara Moartea! Ha, ha, ha! Da' cine dracu, Doamne iartă-mă, să te ia pe tine de nevastă?
˗ ÃŽÈ›i ordon respect față de mine.
˗ Ceeee? Moooor de râs! Băi, mă laÈ™i?
˗ Nu visezi.
˗ Ok, nu.
˗ M-ai batjocorit toată viaÈ›a ta. De ce?
˗ Eu? Cum? Nu-mi aduc aminte.
˗ Ai scris poezii È™i ai râs de mine în ele. Nu ai crezut.
˗ Păi, normal că nu am crezut. Și nici acum nu cred, că, cine a mai pomenit Moartea frumoasă foc? Toată lumea o È™tie ca o femeie cocoÈ™ată, cu o seceră ori coasă È™i îmbrăcată în negru. Ș-apăi, vii mătăluță la mine, frumoasă-n draci, È™i-mi vinzi gogoÈ™i că eÈ™ti Moartea È™i că ai venit la mine. Pfff! Să-mi trag palme. Trebuie să mă trezesc din visul ăsta.
˗ Nu e vis!
˗ Nu mai spune?
˗ Fă ceva ce faci în vis, dar nu poÈ›i.
˗ Èšip.
˗ Èšipă.
Are dreptate Moartea. Dau să țip și deja urlu.
˗ Nu cred. Ai făcut ceva vrăjeli.
˗ Vrăji se spune.
˗ Ok, ok, vrăji. Na, m-ai vrăjt.
De ce e moartea faină?
˗ Sunt frumoasă pentru că nimeni nu m-a cunoscut.
˗ Păi, uite eu. Eu. Nu te cunosc acum?
˗ Dar nu te vei mai întoarce la oameni să le spui cum sunt.
˗ De ce nu? Ba, iaca, mă-ntorc! Uite, o iau pe-acolo!
˗ Nu sunt oameni acolo.
˗ Da’ de ce să nu fie oameni acolo? Na, o iau pe dincolo, È™i-i arăt în partea opusă, adică în stânga.
˗ Nici acolo nu sunt oameni.
˗ Unde-s?
˗ ÃŽn realitate.
˗ Păi, nu m-ai pus tu să urlu?
˗ Ba da.
˗ Păi È™i nu am urlat?
˗ Ai.
˗ Deci nu e vis, în consecință e realitate. AÈ™adar, merg la oameni.
˗ Nu mergi nicăieri.
˗ Ba da. Uite ce e, le spun că eÈ™ti urâtă, bătrână. Nu le spun adevărul. Și ca să nu mai stai aÈ™a bosumflată pe mine, promit că nu mai fac miÈ™to de tine în poezii. Ok? Batem palma?
˗ Nu batem nimic. Eu nu stau la negocieri cu oamenii.
˗ De ce nu? E miÈ™to tare! Fă o încercare cu mine.
˗ Nu-È›i merge.
˗ Ce?
Mântuit, împărtășit, spovedit, renegat, furat, felicitat, mătrășit, găurit, răsfirat, renegat, maltratat. Ce mai e? Taci! Taci! Taci, taci, taci! Spun gândului care spune să tac, să tacă. Ecouri. Ecouri. Nebunie, blasfemie. Taci! Și am tăcut. Șttt! Cine spune? Tu spui. Adică eu.