Merge din sat în sat având ca unic bagaj un geamantan de lemn. Nu ajunge bine, că se și duce vorba. Când în jurul lui se strâng destui gură-cască, desface curelele roase ale hurdubaiei și strigă "iat-o pe minunata femeie-pasăre!" Atunci iese ea și dă o tură, senină, calmă, peste ochii uluiți ai prostimii, în trei cercuri perfecte. Unii spun că au văzut-o plângând. Apoi coboară, face o plecăciune lungă, cât timp el trece cu pălăria de fetru să culeagă banii holbatului public. Noaptea, înainte să se culce în cine știe ce cameră imundă, ea îl amenință în van, pentru a mia oară, că îl părăsește. Pe el, da, pe extraordinarul om-unicorn, pentru că știe cât e de greu să găsească amândoi o slujbă decentă.