Ei cred că e alergie, dar e dragoste. Mama e preocupată. Nu mai știe, săraca, dacă de vină e polenul, lactoza sau tâmpeniile din mâncarea modernă. Directorul și toți ceilalți mă privesc ca și cum aș putea muri în orice clipă și niciunul nu vrea să fie de față când se întâmplă. Mie mi-e indiferent pentru că așa, pe la un'șpe, mă apuc să gem și să tușesc mai rău ca un fumător, deja mă pricep de minune să mă prefac. Sunt atenți cu mine, îmi deschid imediat fereastra de lângă banca mea ca să respir în voie, mi se spune. Scot capul și te văd venind pe stradă către școala mea, mereu la aceeași oră, cu fustița ta în carouri și cu ciorapii căzuți. Ce medicament bun zâmbetul tău! Proaspăt, dulce, antialergic...