Acum douăzeci de ani, prietena mea Adina a ținut cel mai tare jurnal din lume. O invidiam. L-am buchisit, țin minte, pe plajă la Neptun. Trei minute mi-au fost de ajuns, așa de mare era fabulosul jurnal. Suna cam așa: la două noaptea am ajuns acasă. La două și un minut mi-a ieșit tata în cale pe hol și m-a certat. La rahatul dintotdeauna a adăugat ”uite ușa dacă nu-ți place să te cert când vii la ora asta”. La două și treisprezece am plecat de acasă. La două și douăzeci și opt am ajuns la Gara de Nord, m-am uitat pe tabelă și am văzut că primul tren pleacă abia la șase. La trei fără douăzeci și cinci m-am culcat pe o bancă de pe peronul patru și am încercat să dorm. La cinci treizeci s-a deschis casa de bilete. Când să plătesc, mi-am dat seama că nu luasem bani de acasă. La șase fără cinci m-am suit în tren oricum. La șapte fără zece un controlor m-a obligat să cobor la Mătăsaru. La șapte alergam printre țărani pe ulițe. La opt și zece, bătăturile de la degetele mici m-au făcut să mă opresc în apropierea poștei din următorul sat. La opt și nouăsprezece, un nene mirosind a brânză s-a apropiat, m-a măsurat din cap până la călcâie și m-a întrebat cât iau pentru o partidă de amor. La opt și jumătate am intrat la poștă, am sunat acasă cu taxă inversă și, sughițând de plâns, l-am rugat pe tata să vină să mă ia dracului de acolo.