Dormitorul era mereu același la trezire: invizibil, ascuns de întunericul orei patru, nederanjat de alarma vulgară a telefonului. M.C.D. se trezea de la sine, ca o ființă vie ce era, din inerția unei lăcomii de a gusta cât mai mult din timpul al naibii de limitat al existenței. Zece secunde privea fără gânduri. Tavanul îi era prieten și aliat, mereu acolo sus, muză a celor mai colorate creații ale lui în timpul zilei și martor al insomniilor și plăcerilor nopții. Imediat, cei patru kilometri de alergare cu noaptea în cap i-au umplut plămânii de bucurie și obrajii de culoare parcă mai mult decât altădată. Dușul îi luă mai mult timp ca de obicei și nu-și dădu seama de ce dar se bucură de jetul cald peste măsură, zâmbind și ascultându-l ca și cum i-ar fi șoptit umor fin. Micul dejun, același ca în fiecare zi, părea de o sută de ori mai bogat. Cele două felii de pâine cu brânză dulce, unt și miere vorbeau despre cascade amazoniene, răsărituri japoneze, dune tunisiene, buze de actriță suedeză, miroseau a piele de balerină rusă și păreau colorate îndrăzneț în nuanțe nucleare, polare, aztece, indiene, australe, mitologice, erotice. Cana de ceai verde părea și ea un butoi de nectar făcut cadou lui Zeus de către toți muritorii născuți vreodată la poalele Olimpului iar ceașca de cafea se asemăna supărător de mult cu nava spațială cea mai evoluată, încă neconstruită și nici macar imaginată de mințile vreunui geniu de la NASA. Și apoi drumul spre serviciu, lucrurile perfect executate acolo, amabilitatea rotundă în relațiile cu colegii, înghesuitul cotidian al contabilei în camera copiatorului, în pauza de prânz, între sushi și spaghetti, politețea exagerată cu toată lumea și chiar cu lucrurile, cu ploaia insistentă, cu canalele înfundate și cu pietonii traversând pe roșu în întoarcerea acasă, totul înrămat de minune în privirea lui căprui, ca întotdeauna dar mai armonios ca niciodată. Un avocado, un ou fiert și un ceai de levănțică îi fu cina și un asfințit renascentist auto-urarea de noapte bună. Își desfătă pielea cu un duș de apă și de acorduri vivaldiene, se șterse îndelung cu prosopul imaculat de bumbac egiptean, mai gros decât un covor, rămas nedesfăcut, de la o iubită din '98, își răsfăță chipul cu o cremă nocturnă pe bază de aloe vera și miere de albine vietnameze, își puse pentru prima oară în viață pijamalele de mătase câștigate cu douăzeci de ani în urmă la un concurs literar în Kensington și papucii de piele întoarsă de ren căptușiți cu lână merinos argentiniană, deschise larg geamul și sări în gol cu brațele larg întinse ca un gimnast sigur de nota zece, fericit că până și ultima zi din viața lui o duse perfect ordonată și echilibrată din primul ei minut și până în ultimul. Era 11,59 și patruzeci și șase de secunde. Pe la etajul unu își dădu seama că se grăbise cu câteva secunde și își înjură în gând risipirea unor momente prețioase din viață.