1. Enigmă sau... ?

Totul, dragi cititori, a pornit de la o scrisoare pe care am primit-o cu trei ani în urmă de la un necunoscut. O reproduc întocmai, bineînţeles cu aprobarea expeditorului.

15 august 1964
STIMATE TOVARĂȘE ZINCĂ,

S-ar putea ca această scrisoare să vă mire, ba mai mult, să vă intrige. Din capul locului, îmi cer iertare. Înţeleg perfect situaţia în care mă pun şi în care vă pun, dar vă asigur că, înainte de a vă scrie, am meditat îndelung dacă să îndrăznesc sau nu. Precum se vede, am îndrăznit.

Mai întîi, cîteva rînduri despre mine: mă cheamă Sorin Tudoran, am 25 de ani şi, nu de mult, am absolvit Facultatea de medicină de la Cluj. Am fost repartizat în comuna C... lîngă Năsăud, unde m-am adaptat destul de repede, iar acum am planuri de viitor. Intenţionez să mă căsătoresc, să-mi întemeiez un cămin. Mi-am adus aici şi mama, să fim împreună. Pe tatăl meu nu l-am cunoscut decît din fotografii. A murit în septembrie 1944, pe front. A fost, din cîte am aflat, pilot de vînătoare pe un „IAR-81“. În primele zile ale lui octombrie 1944, mama a primit o înştiinţare. Formula, nu mă îndoiesc, vă este cunoscută: „Locotenentul Puiu Tudoran a fost dat dispărut fără urmă“. Aveam doi sau trei ani cînd am descoperit-o pe mama plîngînd în faţa unor fotografii. Aşa cum se întîmplă de obicei cu copiii, am început şi eu să plîng. Mult mai tîrziu am înţeles lacrimile şi durerea mamei. Zi şi noapte o chinuiau blestematele acelea de cuvinte: „...dispărut fără urmă“. Voia, de fapt, să-i afle mormîntul, să aibă unde să pună o floare sau să plîngă, dar formula lapidară „dispărut fără urmă“ lăsa să se înţeleagă de la sine că, în asemenea împrejurări, cel în cauză nu avusese parte de un mormînt.

Cu timpul, aşa cum era şi firesc, durerea mamei a devenit şi a mea. Numai că, în ceea ce mă priveşte, durerea s-a transformat în curiozitate... într-una arzătoare, devenind cu timpul obsesie. Nu, nu, să nu credeţi că exagerez. Da, într-o obsesie. Pentru că doresc şi astăzi, după atîţia ani de la primirea înştiinţării, să aflu ce se ascunde dincolo de clasica formulă, să ştiu ce s-a petrecut în realitate cu tatăl meu. Ce înseamnă „dispărut fără urmă“? Dacă a murit, vreau să ştiu cum a murit. Mama mi-a povestit în nenumărate rînduri că a fost un bărbat curajos. Despre morţi şi dispăruţi — numai bine. Însă de felul meu sînt un om lucid, de aceea accept ideea că pînă şi bărbaţii cei mai curajoşi pot trăi o clipă de laşitate, unică, dar fatală. Oricare ar fi adevărul, am vrut şi vreau să aflu cum a murit tatăl meu, cum a ajuns să fie „dat dispărut fără urmă“. Adevărul, sînt sigur, m-ar linişti. Oare în anii războiului a fi dispărut fără urmă însemna a nu avea parte de un mormînt? Nu vă ascund că, chinuit de atîtea întrebări, am întreprins, fără ştirea mamei, unele investigaţii care n-au fost încununate de succes.

Sînt convins, tovarăşe Zincă, că aţi sesizat rostul scrisorii şi ce anume m-a împins să vă scriu. Am citit cărţile dumneavoastră — şi cele de aventuri, şi cele pe teme militare. Ca să fiu sincer pînă la capăt, aş avea, pe marginea lor, multe observaţii de formulat — pozitive şi mai puţin pozitive. N-aş putea acum să vă explic cum şi de ce am ajuns să vă consider drept omul care m-ar putea ajuta să dezleg enigma dispariţiei tatălui meu, să mă eliberez de povara acestei obsesii. Mai presus însă de orice, aş vrea să-i redau mamei, la bătrîneţe, liniştea binemeritată. Desigur, dacă ar fi cazul. După moartea tatii nu s-a mai recăsătorit, deşi nimeni n-ar fi îndrăznit s-o judece dacă ar fi făcut-o.

Mă adresez dumneavoastră nu ca unui detectiv, ci ca unui scriitor pe care îl ştiu că se pasionează după întîmplările învăluite în mister ale ultimului război mondial. Aş fi nespus de fericit să aflu că scrisoarea mea a fost bine primită.

Iată acum cîteva date despre tatăl meu: Puiu Tudoran, fiul lui Gheorghe şi al Ioanei, născut în Ploieşti, la 3 august 1919. A făcut parte din rîndurile Corpului 3 Aerian cu gradul de locotenent. A fost dat dispărut fără urmă la 25 septembrie 1944, în luptele din Transilvania, iar înştiinţarea primită din partea unităţii este datată 10 octombrie 1944. (Anexez o copie).

Vă mulţumesc pentru că aţi avut bunăvoinţa să-mi ascultaţi păsul, iar dacă scrisoarea mea a găsit în sufletul dumneavoastră un cît de mic ecou, vă rog să-mi răspundeţi.

Cu deosebită stimă,

Sorin Tudoran