E toamnă.
Frigul, cățărat pe umeri ca iedera pe gardul vecinului, arde gazul. Uneori îți vine să zbori spre țările calde, cum ai învățat prin clasa a doua. Dar îți amintești subit că ți-a crescut doar înăuntru aripi. Și alea de struț. Renunți la fantasme și cauți nisip de val.
Nu e. Decât d-ăla pentru litiera pisicii. Litiera pădurii stă la îngrășat.
E toamnă.
Jirul sare fără parașută spre bucuria colțului de argint. Codobaturile și-a programat congres pentru alegerea alternativei ideale: pleacă au ba? Ciocănitoarea exersează de zor modul de transmitere a prețioasei informații. E concurență acerbă pentru audiență iar vântul are și el experiență în domeniu. Dar, nu-i așa, e loc pentru toată lumea pe piață.
Eu toamnă.
Uite, tarabele-s pline cu de toate. Scumpe, dar ce contează? Cine are, să-i trăiască! Cine nu, poate-o să-i crească. Pensia. Ori măcar colesterolul. Ăla bun.
E toamnă.
Zilele e mai scurte decât era ieri și mai lungi decât va fi mâine. Uamenii sunt antidepresivi. Adică împotriva ce li se întâmplă de fapt. Ei așteaptă, deja, Crăciunul. De ce se grăbește, oare, uomul? Unde se grăbește? Că Crăciunul vine când e rândul lui. Și-apoi se duce. Kear, unde se duce Crăciunul? Are el o destinație precisă ori plutește, așa, în derivă, spre insula Paștelui? Cine știe? Poate primăvara. Aia de-o invită toți băeții de le zice brebenei și toți băeții de le zice ghiocei la o cafea, o prăji ori la o simplă plimbare, de mână. Mare pișcheriță primăvara asta, cu aerele ei de tânără nevinovată, de lebădă grațioasă, cu fițele ei de primadonă, cu ochii ăia calzi, dar cu mâinile și inima reci.
E toamnă.
Nu plouă încă, dar colbul de pe drum e și el obosit, nu mai are nici chef, nici putere să se ridice ori poate așteaptă cuminte, cu ochii spre cer, norii ăia adevărați, ăia care nu trăiesc, să facă umbră pământului, degeaba, norii ăia care vor cununa pre robul praf cu roaba apă de ploaie, iar niminea (da, da, nici măcar gerul Bobotezei, nici măcar Primăria cu ale iei utilaje ultra performante care, sigur că da, a fost achiziționate legal, cu licitație, la prețuri minime și contracte de mentenanță avantajoase) să nu usuce noroi unit de Dumnezeu. Decât mai încolo, spre vara cea vară, când soarele se va înfuria de-a binelea.
E toamnă.
Elevii învață pe rupte, studenții a despachetat și ei, fotbaliștii noștri iubiți pregătesc plase pescărești pentru recolta ce va să vină, vinetele e la congelator, albinele s-a cam retras la depou, merele e la siloz, ghebele la borcane, nucile sparie trecătorii, veverițele a săpat conștiincioase, a depus (ce mai contează că nu mai știe pe unde), caii verzi tot pe pereți, zacuștile dorm în cămări, pisicile în care camere vor ele, totul e fără cusur. Auch! Mai e varza fără sens. Aia, ceva mai încolo. Puturoasa se lasă greu. Dar nici sarmalele de revelion nu pot fi lăsate dezbrăcate doar de caracterul foilor de viță. Și nici friptanele din postul Crăciunului nu alunecă fără murata din butoi.
Foi de viță? Ioi! Ferească Sfântu'.
Așteaptă! Mai e ceva. Ceva extrem de important.
"Atențiune! Lăsați aparatele deschise! Vom transmite un comunicat important pentru țară."
Mai e de cules strugurii.
E toamnă.