Se prelinge cerul printre dealurile pamântului transilvan, printre copacii arămii și cei ce se incăpațânează să ramână verzi ascunzând in tainițe bine meșteșugite turnurile sacre ale orașului medieval in prelungirea unor locuri de basm ce-mi încântă și-mi incită sufletul in egala masură.de ce atâta tulburare in ciuda vitezei trenului?.. parcă patrunde pentru o clipa mirajul și sacralitatea unor locuri pe care noi, muritorii din câmpie le ajungem mai greu. nu ințeleg, dar parcă totul ascunde ceva ancestral,undele unor energii stranii trec prin geam vrând sa-mi comunice ceva... .atâta mareție in dealurile astea,în catedralele ce se ivesc din când in când sau turnurile unor ceasuri ce bat de veacuri acelaș timp uitat... parcă trece și trenul prin alte timpuri...și ploaia ce se amestecă frenetic cu zăpada...chiar ninge.. fi tare padure minunată! ...nu te lăsa doborâtă de iarna ce vrea să sugrume toamna... retrage-te zapadă!... în înalțimile de unde vrei sa vii și lasă loc toamnei să mai trăiască puțin.încă un tunel..să-mi amintească parcă ce voiam să uit.că eu nu pot fi decât un om ..privind și trăind prin fereastra unui tren ce se intâmplă pe meleaguri transilvane.