Mahalua stătea în pragul serii, etalându-și peisajul, al cărui grotesc era de o frumusețe melancolică, din care nu lipseau gunoaiele, abundența de mirosuri grele, strigătele copiilor, femeilor și bărbaților, ale trenurilor a căror plecare sau venire nu interesează pe nimeni, pentru că oricum vor mai fi și altele, toate amestecându-se pentru a-ți da acea impresie de întoarcere în timp, aceeași impresie creată de pârâielile unui radio vechi, fără o cunoaștere aprofundată a conceptului de "illo tempore", doar prin sentimentul, dulceag-amar, de tristețe pe care te face să-l trăiești.
Precum o curvă mă invita a-mi petrece seara cu ea, expunându-și goliciunea în fața ochilor mei, lăsându-mă să-i miros parfumul ieftin, să-i pipăi realitatea, murdărindu-mi atingerea cu stratul ei abundent de fard, învăluindu-mă în nostalgia ei de tânără fată irosită sub atingerea timpului.
Inima ei, o stradă prăfuită, al cărei colb asigură un culcuș pentru un somn lipsit de griji celor care trezindu-se, a doua zi dimineața, o vor lua de la capăt în a eluda viața.
Fața sa zbârcită aducea aminte de un poem trist, de la al cărui prim vers îți dau lacrimile. Tristețea i se întipărise adânc în piele, chipul zbârcit alcătuind un întreg alfabet al întristării.
Venise ca în schimbul câtorva pahare să-și lepede sentimentele acolo. De fapt cumpăra nepăsare.
-Afară, spuse, se găsesc de vânzare numai frustrări.
Vru să mai spună ceva, dar uită plescăind de plăcere.