nu poți spune nimic despre lucrurile despre care nu poți spune nimic la fel cum degeaba spui ceva cuiva care nu are de ce să înțeleagă acel ceva și tot ce este acum în jur și în tine rămâne la fel ca înainte ca și cum nu i-ai fi spus nimic și totuși ceea ce trebuie spus ți se pare că trebuie spus pentru ca acest spus acest fetus neucis chiar atunci în momentul zicerii să devină pentru o clipită mesagerul surd orb și fără de mâini și picioare care te va separa definitiv de locul tău amestecat cu timpul celorlalți și deja foarte despicat de tine care de abia ești tu tu în cel mai bun caz și care tu din păcate nu ajungi nici măcar la tine însuți decât apelând la artificii de mult fumate care vrând nevrând te poartă spre un hoit de negăsit care nu conține nici urmă de tine ci o substanță mișcătoare plină de frânturi ale trecutului tău de unde nu mai poți reacționa decât ca o ființă care nu-și dorește decât o absolvire viitoare așa încât tu dezorientat și eventual nemort să insiști să-ți transporți atenția de la periuța ta de dinți până la pasta de dinți a altcuiva care spre nesurprinderea ta se află dosită într-un tărâm fad care îți induce o stare de nuvreausămaifacnimic și nici aia măcar și din nou nu te mai poți abține și începi să repeți vorbe și te chinui să spui ceva și să împrăștii în aer zumzete făcătoare de prea puține nanominuni imposibil de apreciat cu urechea liberă și bine destupată și mai ales de procesat cu al tău creier tulbure care n-a mai apucat să se agațe de nimic care să-ți confere o minimă rațiune de a profita măcar de un alunecos colț din cearceaful subțire care ar fi trebuit să-ți protejeze plăpânda neputință împotriva murmurului insuportabil de inteligibil al crengilor uscate crescute din tine și răsfirate peste ceea ce nu ai putut mărturisi cu gura lipită de placenta gândurilor tale pe care nu le vei mai putea îngăima chiar respunând îndârjit ceva nespus de spus ca un mut nemut ce ești când nu taci când taci