Visa cu ochii deschiși.Pe patul scund din camera semiobscură,stătea întins pe salteaua moale gândindu-se ce va fi în următoarea zi.Știa că trebuie să-și ia inima-n dinți și să facă primul pas.De prea multe ori evitase abordarea directă.Aproape în fiecare zi când mergea la lucru,o vedea trecând grăbită,cu privirea fix înainte,nebă-
gând în seamă la ce se petrece in jurul ei.Îi vedea ochii albaștri și părul negru ca abanosul,care se legăna la fiecare pas făcut.Cu imaginea ei în minte,adormi.La ora șase
fix,dimineața,ceasul începuse să sune.Era ora la care trebuia să se trezească și să se pregătească să plece la
muncă,nu înainte de a-și savura cafeaua și de a consuma trei-patru țigări lângă ea.Se îmbrăcă lent,fără mișcări bruște.Era timpul să plece.Încuie ușa încet,să nu trezeasca vecinii de pe palier,care erau numai pensionari și care la orice zgomot mai puternic se trezeau și deschideau curioși ușile să vadă ce se întâmplă și coborî scarile.
Afară era răcoare,dar el era îmbrăcat sumar,cu o că-
mașă albă cu mâneci scurte și pantaloni negri,subțiri,din stofă.Nu-i păsa cum e vremea.Oricum,era obișnuit cu frigul,
și-l putea suporta cu ușurință.Cu pași mari se îndepărtă de
bloc și porni spre locul de muncă.Nu era departe.Doar câteva
sute de metri îl separau de servici.Era atent la orice persoană care trecea pe lângă el.Spera s-o vadă și să-i spună ce simte pentru ea.Dar nu s-a mai întâmplat lucrul ăsta.Dezamăgit,ajunse la locul de muncă.Își spunea în sinea lui că vor mai fi zile în care va putea s-o întâlnească.
Astfel treceau zilele,dar nu a mai văzut-o.Pierduse ocazia de a-i spune ce avea pe suflet.Rămăsese același visător singuratic ce sta noaptea cu ochii deschiși,pe patul scund,
revenindu-i mereu în minte imaginea ei.