Într-o debara s-au întâlnit pe un raft șase pungi: de făină, mălai, griș, zahar, orez și sare. Toate sunt supărate și nemulțumite din cauza tratamentului la care sunt supuse de gospodina Olguța. Ele se numesc: Făina Fana, Mălaiul Miloș, Zahărul Zaharia, Orezul Orlando, Grișul Griso și Sarea Sarita. Prima care începu gâlceava este Făina Fana, nervoasă tare pe colegele din debara le zise:
-Ar trebui să fiu cea mai iubită, că sunt albă și frumoasă.Lumea de aici este trăznită, chiar și Olguța din casă.Nu-mi dă nimeni importanță, asta merit dragi colegi?
Pe raft eu am prestanță. Toate sunteți blege și blegi. La vremurile astea aiurite, făina trebuie să fie prețuită. Pungile sunt diferite, asta-n viață nu se uită. Nu-s făină, sunt covrigel, plăcintă sau poate cheg. Pe Olguța de o conving, mi-am atins în viață un țel.
Măiul Miloș, stupefiat de cele auzite, le-o reteză scurt:
-Numai tu ești importantă Doamnă Făină cu fițe?
La bază ești tot o plantă, sunteți niște copilițe.
Întrebarea este dragă, cine a fost pe lume întâi?
Grâul sau porumb-n desagă, la gâlceavă să pun căpătâi.
Poate a fost colegul Orez?
Cine ne răspunde acum?
În Orient era un crez, planta se cultiva și-n drum. Toate suntem importante, grău, porumb și chiar orez. Suntem plante elegante, nu precum secara, hamei, ovăz. Stau și mă gândesc acum: mai bine eram american. Aici visele mi s-au făcut scrum căci pe raft este un clan. Sunt uniți-n interese, zahărul, orezul și sarea. Minciuna aici se țese, te apucă și mirarea.
Zahărul Zaharia nervos îi amenință:
-Cel mai scump sunt eu la preț, voi nu reprezentați nimic. Zahărul este cel mai isteț, nu aveți rușine un pic?
Din trestie sau chiar sfeclă, sunt finuț și dulce chiar. Mereu aud aceiași placă, voi vă lăudați-n zadar. Dacă ați pleca voi toate, va fi sincer o plăcere. Fără vlagă și netoate, îmi creați dureri de fiere.
Orezul Orlando, căscând făra chef, le spuse;
-Care mai de care vă lăudați, cine vă ascultă oare?
În bâlbâială o să dați, să vă pun acum o întrebare?
Cine oare nu-i folositor, în debara sau pe raft?
Să-mi răspundeți toți-n cor, la voi asta-i doar un moft.
Fiți unite nu dezbinate, formați aici o familie. Fiți deci bine informate, nu mai faceți bășcălie.
Grișul Griso, cu emoție-n glas le spuse;
-Mă bucur că sunt stimat. Eu sunt modest, cu bun simț. Recorduri nu știu să bat, sunt os de țăran, nu de prinț. Stau liniștit-n pungă. Bucurii am dar sunt mărunte. Viața sigur-mi este lungă, durerile mele nu-s crunte. Toți suntem folositori, mai mult sau mai puțin. Fără talente de orator, de la comentarii mă abțin. Sarea Sarita, aflată lângă Griș,le atrase atenția, spunându-le:
-Eu sunt acră coleguța, și ce este cu aceasta?
Am venit acum fuguța ca să spun la bârfă: basta!
Până faci ceva-n viață, te apucă bătrânețea. Numai nori și numai ceață, unde vă este finețea? Nu se merită-n viață să faci un lucru folositor. Dacă ești tare-n clanță, ești iubit de acest popor.