De ce ? mă întrebi.
E ciudat să astepți fericirea când ești, de fapt, fericit. Nu m-ai lăsat să-mi termin acest gând atunci ! ... că n-ai nici o limită, nici un timp să te grăbească în speranța unei realități împreună. Deși realitatea obligă la anumite roluri în viață.
Pe de altă parte, timpul petrecut nu împreună (aceleași răni ale mele se închideau în vremea aia!) pare să atenueze șocul implicării bruște în « dăruind și primind » la prima vedere.
Anorexia relațională îmi dă frustrări ! Nu și așteptarea curioasă a unui viitor incert și, până la urmă conținând la origini, abandonarea liniștită a unui suflet prin altul.
... să îți primești gândul înapoi, gândul că ești prin mine.