Plecand din aceasta lume, uitand de viata si de vise, am pornit in cautarea aripilor tale. In drumul catre lumina pura am uitat de metamorfoze si viziuni.Ma rugam la secunda sa fie mai lunga, la minut sa dureze o viata, la ora sa dureze o eternitate sa uit de timp si spatiu, dar ceva ma impiedica. Cineva necunoscut de mine inca, imi legase lanturi de picioare si nu ma lasa sa zbor catre tine. Am cerut atunci luminii divine, aripi ca sa pot zbura. Am rugat ingerului albastru sa isi sacrifice aripile pentru mine, sa-mi dea forta necesara pentru a putea lupta sa ajung la divinitate. In zadar! Alta dezamagire...lanturile deveneau din ce in ce mai grele, plicioarele-mi sangerau. M-am uitat in jos - am vrut sa nu constientizez ca m-as putea intoarce in lumea muritoare, dar lanturile faceau prezenta fiecare miscare de om, fiecare sentiment - fiecare lacrima.
In final am urlat cu toata fiinta mea, aruncandu-mi pana si ultima sclipire de lumina din mine si am cazut pe pamant. Aceiasi suferinta, aceleasi lacrimi albastre, aceleasi vise, aceiasi viata plina de durere si aceasi lume haotica si bizara.Mi-am invelit trupul firav si gol cu aceiasi patura de dinainte incepandu-ma sa ma rog sa adorm mai repede. Aveam simtamantul ca cineva ma asculta , ca pot sa imi descarc suferinta spunandu-mi tristetile mele.
Simteam atunci, cum doua aripi ma imbratisau oferindu-mi binecuvantarea luminii, simteam cum parsurg drumul catre lumina...era atat de real incat am crezut cu adevarat ca ma aflu in lumea divina. Atunci am vazut o poarta fara de sfarsit care m-a facut sa-mi indrept mana amortita si sa bat cu toata forta. Ingerul albastrumi-a deschis lasand lumina sa-mi invadeze trupul sa-mi spele trupul gol de pacate, sterganddin mine pana si ultimul strop de umanitate.

Te voi salva , ti-am grait candva. Acum iata ca ne reintalnim dar de data asta in lacasul meu. In bucatica divina de unde te-ai nascut