Undeva, ghemuită într-un colț întunecat al camerei, o siluetă fantomatică mă privea cu ochi goi...doar licărul lumânării mai arunca o sclipire de viață în acele orbite...
În șemineu, lemnele ardeau chinuite, pocnind din când în când și aruncând scântei. Mintea mea refuza să accepte prezența aceea, sentimente negre, frânturi de idei mă chinuiau, întrebări fără rost, o durere surdă și în același timp ascuțită îmi sfâșia coșul pieptului, iar respirația îmi era greoaie...
Vroiam să închid ochii, s-o alung, încercam să mă conving că nu este acolo...în zadar ! Dar ce se întâmplă ? Oh, nu...s-a ridicat și vine spre mine...e aici...s-a așezat în fața mea și mă privește cu....ochii ei goi...
Vai mie ! Câtă durere ascunde această ființă...întind o mână spre obrazul ei și încerc să o ating, dar ea tresare...am reușit...e rece ca de gheață, și totuși caldă...ce-i asta ? O...o....lacrimă ? O lacrimă îi curge pe obrazul fin și îmi ajunge-n palmă...Îmi simt privirea tulbure...și plâng...cum n-am mai plâns nicicând, de undeva din adâncul meu sufletesc...
A plecat acum...și-n pumnul strâns mi-a lăsat o lacrimă...acum știu ce a fost acea firavă apariție...a fost frica de iubire...