Nichiță ronțăia alune numai la filme americane cu cow-boy și la filme autentice romanești, inspirate din ciobănitul si văcăritul nostru tradițional.Cel mai mult îi plăceau cele din trilogia monumentală: "Aurul, petrolul și ardelenii", "Pruncul petrolul și ardelenii", și cele cu Florin Piersic în rolul lui Mărgelatul sau al lui Nichita Stănscu din timpul ultimilor săi ani de viață.
Nichita Stănescu, era poate puțin prea abstract, chiar jocul lui Piersic, nedublîndu-l prea fericit, de aceea, regreta , poezia anilor cincizeci și mai ales regreta moartea lui Labiș, pentru care avea simpatie, dar numai pentru poeziile de început de carieră ale acestuia.
"Fi-i dîrz și luptă Neculaie" îi amintea atît de mult de anii de liceu. Nichiță nu era un melancolic, nici macar un flegmatic.Era coleric,îndîrjit, ambițios, dorea totul, dorea ca lumea asta și cealaltă să îi aparțină, confruntîndu-se în acest sens cu cîțiva teologi apatici, care nu credeau decît pe jumătate în cele prea sfinte.
Pe ecranele sale panoramice, de acasă, de la Heidelberg, de la Vienna, sau de la Paris, se uită chiar și azi la filme făcute de alții pentru el(este mereu producator de filme), bucurîndu-și părinții, și ei celebri dintr-un film cu împușcături, jucînd roluri de acuzați. Tatăl, senil, se joacă cu lingouri de aur în fotoliu, mai comic decît in "Citadela sfărîmată", de aceea, Nichiță îi spune acum, "bunicul", nu-i mai spune tată.
De multe ori, se uită cu jind spre palatul cel mare, care a devenit ca in celebrul basm al lui Ispirescu, transformat de timp sub un alt nume de proprietar și oftează.
De cele mai multe ori, repetă proverbe și zicători populare necunoscuților, care se miră , de ce un om atît de cult folosește un limbaj atît de arhaic. De exemplu spune.
"Fie pîinea cît de grea, tot mai bine.n țara ta".
Tatăl său nu regretă schimbarea. E fericit, în senilitatea sa și îi plac comediile cu doamna Edna. Uneori, se supără pe Nichiță numindu-l în germana învățată de pe vremea lui Mauer "Nietzsche, Pate des faschissmus", corectîndu-se singur. "N-am vrut să spun așa , ci, Nick ce bate ăl fascismus".
În rest, e bine, toți sînt fericiți și sigur că, dacă n-au murit, mai trăiesc și astăzi.