-Ioane,mâine mergem la mare?
-Da,Marie.
Își freca Maria palmele de bucurie că avea să vadă pentru prima data marea.
-Ioane?
-Da,Marie.
-Tu ai mai fost la mare așa-i?
-Am fost ,femeie.
-Și?
-Și ce?
-Cum e marea?
-E frumoasă,ai să vezi tu.
-Ioane să ști că eu nu mai am răbdare!
Ion tace.
-Ioane?
-Da,Măriucă. Ce mai e?
-E mare marea,Ioane?
-Ce întrebare e asta femeie?
-Da. Marea e mare?
-Adică cum?
-Adică e mică sau e mare?
Ion tace vizibil iritat. După câteva minute de tăcere Maria-l strigă iar.
-Ioane?
-Mmmmm
-De ce-i spune mare?
-Eeeeee.
-îi spune mare că e mare sau de ce?
-Îi spune mare că ești tu mare.......
-Mare ce,Ioane?
-Mare dobitoacă ești,asta ești și despachetează tot,nu mai mergem nicăieri!
-De ce,Ioane?(începu femeia să bocească)
Ion căzu pe gânduri,parcă îi părea rău de Maria.
-Ioane?
-Da Măriucă,răspunse el cu gându că avea s-o facă să simtă pe pielea ei cât de sâcâietoare poate fi uneori.
-De ce nu te-ai înecat tu când ai fost la mare?
-Pentru că eu știu să înot.
Maria tace.
-Marie?
-Da,Ioane.
-Tu ști să înoți?
-Nu știu,Ioane.
-De ce nu ști?
-Că nu am avut unde să învăț.
-De ce nu ai avut unde?
Maria tace ,deja simțea că răbdarea îi e pusă la încercare.
-Marie?
Tăcere.
-Marie ?
-Da,bărbate. Ce mai e?
-De ce n-ai avut unde?
-Că ești tu un măgar și m-ai ținut numai în casă. De-asta.
-De ce te superi repede așa,Marie? Am întrebat și eu (rânja Ion satisfăcut că și-a atins scopul)