agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special Literary Technique

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


Views: 4 .



Intervenție la incendiu
screenplay [ Theater ]
Scenă aproximativ reală din viața administrativă rurală

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [VictorW ]

2026-10-13  | [This text should be read in romana]    | 




Personaje:
• VASILE — proprietarul casei
• POMPIERUL — transpirat, cu intenții
• POLIȚISTUL — calm, cu proceduri
• VECINII — numeroși
• BEȚIVUL
• HOȚUL
• ASISTENTA — din ambulanță, târzie
• PĂRINTELE — evlavios
• NARATORUL — de față
________________________________________
NARATORUL: Undeva spre mijlocul satului se vede fum care se ridică. Mult fum.
Vecinii intră în scenă alergând unul câte unul, disperați.
UN VECIN: Ajutoooorrrr! Ardeeee! E fooooc! Arde bine.
ALT VECIN: Băi, arde rău, nu bine! Arde casa!
UN VECIN: Eu am zis că arde bine… nu că-i bine că arde!
ALT VECIN: Trebuie să facem ceva. Să luăm măsuri!
UN VECIN: Săriiiți, băăă! Lăsați măsurătorile.
ALT VECIN: Sărim, dar mai bine alergăm după găleți.
UN VECIN: Fugiți la fântână!
ALT VECIN: Aduceți găleți. Multeee… că arde.
BEȚIVUL (traversează scena clătinându-se, cu o sticlă în mână): Astăzi avem eveniment important în sat. E un bun moment de socializare.
VECINII (aleargă panicați, cu găleți în mână): Foc! Ardeeee!
VASILE (speriat): Săriți, că îmi arde casa… Și animalele…
HOȚUL (traversează tiptil prin mulțimea agitată, cu un sac în mână; se aude cotcodăcit de găini): …și păsările, dacă mai apucă.
BEȚIVUL: …și butoiul cu vin.
VASILE (se ține de cap, distrus): Și tot.
UN VECIN (se oprește din alergat, cu găleata în mână): Băi, Vasile, ai tot strâns la vechituri în bătătură… Strânge omul toate prostiile, că poate îi trebuie cândva. Și vine un incendiu ca ăsta și-i face ordine.
BEȚIVUL (își amintește ceva): Stai, Vasile! Caietul cu datoriile de la cârciumă e în dulap?
VASILE (pe un ton trist): Da… și niște acte contabile ale primăriei. Le adusese nevastă-mea acasă să se mai uite pe ele…
BEȚIVUL (abia ascunzându-și satisfacția): Mare păcat! Băi băieți, nu vă mai grăbiți așa.
UN VECIN: A sunat cineva la 112?
Moment de liniște. Toți se uită unii la alții.
BEȚIVUL: Sună tu, că eu nu știu numărul.
Hoțul traversează discret scena cu un porc negru în brațe.
VASILE: Ai salvat porcul?
HOȚUL: Da… (Îl privește admirativ și șoptește.) Mai are puțin și e gata.
BEȚIVUL: Vasile, tată, nu fi trist, că în viață toate trec. Când îți ia foc casa, e momentul cel mai bun să vezi cine îți este cu adevărat prieten! Uite, ăla care cară apa e prieten, hoțul care-ți coace porcul e prieten… Până și eu sunt prieten, am venit de la cârciumă special ca să te susțin moral la sinistru!
Hoțul traversează scena relaxat, cu tabloul „Răpirea din serai”.
Sirena mașinii de pompieri începe să se audă tot mai aproape, apoi devine asurzitoare.
VECINII (oprindu-se din alergările haotice): Vin pompierii! Uraaaaa!
Se bucură vizibil. Cu toții privesc emoționați spre lateral, de unde trebuie să vină pompierii.
Părintele intră agale din acea direcție, cu cădelnița. Moment de tăcere.
PĂRINTELE: Vasile, am ajuns…
VASILE: Părinte, arde casa!
PĂRINTELE: Păi de asta mă mir, că abia am sfințit-o ieri.
Toți se întorc spre el, uluiți.
PĂRINTELE: Poate am pus prea puțină aghiasmă… sau era contrafăcută… sau poate am uitat lumânările aprinse în sufragerie?
Se retrage discret, cu fața la public.
PĂRINTELE: Să ne rugăm…!
HOȚUL (traversează scena relaxat, cu doi pești de sticlă în mâini): Bună ziua.
VECINII: Bună ziua.
BEȚIVUL (umezește în gură un deget și îl ridică în aer): Focul a început dinspre nord, vântul bate tot dinspre nord. Meteorologic gândind… casa e gata.
Dinspre autospecială se văd luminile girofarelor.
POMPIERUL (intră în scenă trăgând un furtun cu o mână și ținând un topor în cealaltă): Faceți loc, mergem la incendiu! Intervenim imediat. Ce arde?
VECINII: Arde casa lui Vasile. Și toate cele din curte.
POMPIERUL (ridică toporul, îndreptându-se spre foc): Sparg ușa, intru și rezolv.
UN VECIN: Ușa a ars.
POMPIERUL: Cum așa? Și nu mai am altă ușă?
ALT VECIN: Focul s-a mișcat mai repede. A lucrat dinăuntru, tu vii din afară.
Pompierul întinde furtunul să pregătească stingerea incendiului.
Se aud sirene apropiindu-se.
BEȚIVUL (privește spre locul de unde se intră în scenă): Ce mai e, părinte? Ai uitat ceva?
POLIȚISTUL (intră în fugă, răcnind): Staaaai!
Moment de liniște. Pompierul a încremenit cu mâna pe robinetul de apă.
POMPIERUL: Ce e, dom’ agent? Nu vezi că stingem focul?
POLIȚISTUL (imperativ): Actele la control: permisul, talonul vehiculului, ordinul de lucru, legitimația de serviciu, foaia de parcurs și autorizația de intervenție. Prezentați toate actele.
POMPIERUL (uluit): N-am timp acum, dom’ agent, arde focul, e incendiu!
POLIȚISTUL: Domnule, oficial, nu există incendiu până nu îl constat eu! Și lasă toporul ăla din mână. Mă intimidezi în exercitarea atribuțiilor.
Scoate banda galbenă și începe să înconjoare locul.
POLIȚISTUL: Trebuie să pun banda de protecție, să delimitez locul. (În timp ce întinde banda galbenă.) Trebuie să verific legalitatea și să mă a-si-gur că procedurile, toa-te pro-ce-du-ri-le, sunt respectate.
POMPIERUL (vădit confuz): Băi colegu', de incendiu ne ocupăm noi, pompierii. Dumneata ce vrei aici?
POLIȚISTUL (deja iritat): Trebuie să constat. Inclusiv incendiul. Să stabilesc cauza, să identific vinovații, victimele, sursa incendiului. E o întreagă anchetă, nu îți dau dumitale socoteală pentru munca mea. Iar dumneata nu poți interveni înainte de constatare.
BEȚIVUL (ținându-se de pantaloni): Știe cineva unde este toaleta?
UN VECIN: A ars!
Pompierul îi dă documentele polițistului. Acesta le frunzărește ca și cum le-ar verifica, dar în mod superficial.
NARATORUL: În acest timp, focul, nefiind informat despre procedură, continuă să ardă nestingherit, amenințând să distrugă încet și sigur toată casa.
VASILE (trist, aproape resemnat): Domnu polițist, vedeți că mi-a ars aproape toată casa? De ce nu se intervine?
POLIȚISTUL: Avem legi în țara asta, iar noi suntem organe ale legii în slujba cetățeanului.
POLIȚISTUL (adresându-se pompierului): Extinctor aveți?
POMPIERUL: Poftim? Avem cisternă.
POLIȚISTUL: Nu asta v-am întrebat. Triunghi reflectorizant?
POMPIERUL: Avem girofare.
POLIȚISTUL: Vorbesc altă limbă? Nu înțelegeți ce întreb? Ați parcat neregulamentar.
POMPIERUL: Aaaardeeeeeeee! Încă mai aaaardeee.
POLIȚISTUL: Asta e meseria mea, să stabilesc. Să aflu cauza și vinovatul. Clar?
(Scurtă pauză. Polițistul scrie un proces-verbal.)
BEȚIVUL: Domnilor, eu o să fac ceva pe incendiul vostru, că nu mă pot ține.
POLIȚISTUL și POMPIERUL: În niciun caz, asta facem noi.
BEȚIVUL: Am înțeles, mă duc să caut un gard privat! Că în țara asta, cu privatul mai poți să faci o treabă mică, dar cu organul statului nu poți să rezolvi nicio nevoie! Nu funcționează când ai nevoie!
POLIȚISTUL (către pompier): Bun. Actele sunt în regulă… Vă rog să semnați procesul-verbal de contravenție. Amenda: 3.037 de lei și 50 de bani. Permisul de conducere rămâne la noi. Ați obstrucționat activitatea noastră ca oameni ai legii.
POMPIERUL: La incendiu?! …zeci și șapte de lei și cincizeci de bani?
POLIȚISTUL: Exact. Majorare pentru că m-ați întârziat.
Vecinii adună gălețile folosite și încep să strângă de prin lucrurile arse. Se mai văd doar câteva fuioare de fum. Casa este distrusă complet.
POLIȚISTUL (către vecini): Unde e incendiul?
UN VECIN: L-am stins noi.
POLIȚISTUL: Cine v-a permis? Ați acționat organizat? Nuuuuu, fiecare după capul lui. Cine a coordonat activitatea?
UN VECIN: Păi focul, că ardea!
POLIȚISTUL (studiază rămășițele): Nu se intervine fără constatare! Ați distrus probe. Aici ar putea fi cauza.
Se aud sirene apropiindu-se. Intră ambulanța.
Asistenta coboară și își pune halatul. Scoate o targă și o geantă mare, din care scoate materiale: bidonul cu apă oxigenată, cutii cu pansamente, folie pentru arși.
ASISTENTA: Unde sunt răniții?
TOȚI: Nu sunt.
ASISTENTA: Atunci morți sau decedați?
Tăcere.
ASISTENTA: Nici măcar arși?
Tăcere.
ASISTENTA: Atunci completăm că ați refuzat transportul. Ce incendiu e ăsta? Nici măcar un incendiu cum trebuie nu faceți…
Pleacă bombănind.
BEȚIVUL: Avem afumați… (Pauză.) Și pe mine mă cam arde gâtul și… chiar aș face o plimbare.
Intră părintele.
PĂRINTELE: Ce s-a mai întâmplat aici?
UN VECIN (privind spre grămada de scrum rămasă): Am rezolvat noi incendiul. Au venit și pompierii, poliția, salvarea. (Moment de pauză.) S-au rezolvat și procedurile. Toată lumea și-a făcut datoria.
PĂRINTELE (închinându-se cu plecăciuni, în semn de mulțumire): Slavă Domnului… Mare este Domnul… cum le-a așezat El pe toate în înțelepciunea Sa. Totul e bine când veghează Domnul peste lucrurile cele lumești…
Final
POMPIERUL (în timp ce se îndepărtează ușor): Data viitoare să rezolve domnul… polițist, că eu oricum nu mai am permis să vin.
POLIȚISTUL (răspunde la telefon, pe un ton hotărât): Da, trăiți, șefu’! Da, rezolvat! Da, fac raport, trăiți!
Pauză scurtă. Ascultă.
POLIȚISTUL: Cum? Dumneavoastră faceți raport? Mie? Păi nu mi-a acordat prioritate. A parcat neregulamentar, a blocat ulița.
Ascultă.
POLIȚISTUL (pe un ton slab, mieros): Da, casa e arsă complet. Nu, nu sunt alte victime.
Ascultă.
POLIȚISTUL: Aaa, cine? Eu?
Cortina.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!