A fi român european sau penibil în propria țară. Asta e dilema omului de cultură actual. Cu Europa mai vedem, deocamdată ne simțim penibili pentru că semnăm petiții peste petiții, ca unui scriitor basarabean să-i fie acordată cetățenia română și, după secole de amînări, Statul român se milogește să i-o dea „avînd în vedere” mulțimea de personalități care au cerut acest lucru...
Dar surpriză: invitat să depună jurămîntul de credință, care să oficializeze „adopția”, scriitorului i se refuză viza la Consulatul Român de la Chișinău!
Vorba aia: frate, frate dar birocrația e pe bani! Motivul invocat e o interdicție de ședere în patria-mumă, „dăruită” pentru că n-a avut timp bietu’ Stat Degeaba Român să-i prelungească omului viza de rezidență temporară. Se vede aici cinismul de doi lei și nu forța puterii actuale de „apărare a granițelor” Uniunii Europene. Se vede scîrba birocratică a tratamentelor abuzive și desconsiderante, specifice noilor îmbuibați. Care n-au tată, n-au mamă. Darămite frați peste Prut?
”E doar o gaură în care bagi acte”, spune Alex Vakulovski despre Consulat. Nu un ghișeu pentru cetățeni. Care oameni? “Și un geam opac. Din când în când se aude încet o voce, dacă are chef. Ai senzația că vorbești cu pereții.” Cunoaștem fiecare porcăria. Am suportat-o. De n ori. Și ei o numesc animalizarea prostimii. Ca să ne știe de frică și să marcheze banu’. Păi ne mirăm mai departe că ne simțim penibili ca români? Că naționalismul e doar vorbă goală?
“Mi-e jenă de toți acei oameni care au semnat petiția”- spune Alex.
Parcă-l și văd pe bietu’ Stat dîrdîind într-un colț de Europă: “tulai că vin rușii!”
Vorba aia: “care frate, frate? liberty e pe bani!”