… Adolescența, puntea dintre copilărie și maturitate, punte a cărei treceri, uneori, ai sentimentul că ai rămas atârnat deasupra unei mari prăpastii, că nu mai poți, că nu mai ai puterea necesară de a-ți găsi echilibrul și forța de a merge mai departe …
Adolescența este vârsta căutărilor, vârsta întrebărilor, vârsta la care credem că putem străbate singuri prin hățișul întrebărilor și al incertitudinilor.
Adolescența este perioada care, credem noi, ne aduce...libertatea. Si atunci încercăm prin orice mijloace să ne convingem și să-i convingem și pe cei din jurul nostru că libertatea ne dă drepturi depline. Dacă nu știm să avem limite ale acestor libertăți vom cunoaște gustul amărui al dezamăgirii.
Da, de acum suntem “mari” și nu trebuie să le mai spunem părinților care ne sunt prietenii, unde ne petrecem serile, de ce mirosim a fum de țigară, de ce am venit spre dimineață acasă? ........lor, care toată viața și-au făcut griji pentru noi și s-au îngrijit să nu ne lipsească nimic, acum considerăm că nu trebuie să le mai dăm răspunsuri pentru că vârstă ne da dreptul de a avea libertatea noastră! Greșit răspuns, proastă înțelegere a libertății. Lor trebuie să le mulțumim, și să-i ascultăm chiar dacă uneori sfaturile lor ni se par perimate, pentru că ei au experiența vieții și au, mai presus de orice o dragoste nemărginita și necondiționată față de noi, cei care mai greșim... Cu mine, viața personal a fost generoasă! Idealul meu de libertate chiar mi-a fost îndeplinit. Adevărata libertate este faptul că pot să visez iar visele-mi pot deveni reale. Sunt liber să iau decizii care privesc ce voi face în viață, care este calea pe care o voi urma. E important că părinții nu-mi impun ceva anume. Mă susțin și-mi întăresc convingerea că este corect modul meu de gândire. Niciodată nu mi-au interzis ceva, de aceea niciodată nu am fost tentat să încerc ceva ce mi-a fost interzis. Prin discuții și exemple mi-au arătat cât rău pot face drogurile, una din cele mai mari probleme ale adolescenților, prieteniile nepotrivite, care pot duce uneori la fapte grave: furturi, violentă, etc. Consider că este foarte importantă relația părinte-copil în general. Dacă relația este sinceră, bazată pe încredere atunci cu siguranță adolescența acelui tânăr va fi clar călăuzită de ideea de a-și găsi adevărata vocație, adevăratele valori care-l vor călăuzi în viață, spre deosebire de cei în a cărora familii nu este comunicare și armonie; aceștia vor dori să iasă în evidența prin comportament și ținută indecență, droguri și prieteni care-i fac să se creadă “tari”.Vor cunoaște gustul amar al acestor manifestări. Pot spune că aceștia sunt cei care se pierd în anonimat, care poate nu-și vor găsi niciodată adevăratul drum sau poate printre ei mai sunt și cei “salvați”! Ajung să înțeleagă până la urma că libertățile pe care ei le credeau normale, nu le sunt tocmai benefice(cei care se droghează, consumă alcool, fumează).
Da, adolescența ne oferă dreptul de a avea opinii, de a încerca diverse lucruri care ne-au fost interzise, de a le “răspunde” părinților ... zicem noi, însă trebuie să avem și limită și putere de a discerne între rău și bine, între corect și incorect!
De aceea, uneori acest “gust”pe care ni-l poate oferi libertatea de adolescent poate fi dulce-amărui, în funcție de modul cum vrem să ne trăim adolescența. Adolescența trebuie să ne aducă în suflet fiorul primului sărut, al dragostei dintâi, al legării de noi prietenii și nu sentimentul că de-acum suntem “mari” și putem să ne purtăm singuri de grijă, când știm sigur că nu este așa...!
Părinții au încercat să ne învețe ce e bine, să ne insufle respectul de sine și al celor din jur, să fim oameni buni și drepți, dar de-acum depinde numai de noi cum vom hotărî să trecem puntea spre maturitate, cu gustul dulce al sentimentului că am făcut alegerea corectă.