Sunt absolut nou intr-o comunitate online de poezie. Scriu acest text un pic iritat de insasi aparitia acestui subiect in fluxul meu ideatic. Cum am anuntat din titlul succint, ma voi referi la o constatare despre lirism, mai exact proasta lui punere in valoare.

Am parcurs un numar de poezii postate in ultimul timp, am citit un esantion nereprezentativ de poezie contemporana - avand in vedere varsta-mi frageda contemporana inseamna foarte noua - si am pastrat in mine poezie autohtona si straina care a reusit sa imi timbreze sufletul si sa il trimita in liniste, in vis, in incredere sau in melancolie. Pe fata timbrului se puteau admira mii de litere aranjate si sortate intr-o opera desenata ordonat de o penita, iar pe spate timbrul avea lipici pentru suflet.

Pentru unii acest lipici se numeste lirism. Pentru altii se numeste altfel. Nu stiu exact cuvantul, dar stiu un pic despre sensul sau - terifiant, de evitat cu orice pret, lacrimos, exaltat sentimental, impotriva ratiunii si cel mai important: total nerecomandata folosirea sa in poezie pentru a nu creste riscul catalogarii drept siropos, alunecos, ieftin si neoriginal.

Sincer, mie inima imi spune, fara argumente solide - a se vedea biografia mea sumara - ca unul din motivele lipsei de aderenta a maselor la curentele contemporane din arta si cultura este acest dezinteres fortat si evident fata de aceasta substanta intrinseca oricarei incercari de atingere
a sufletului omenesc, conform DEX: "inspirație, atitudine lirică; mod exaltat de a simți sau de a exprima sentimentele".