cum aș putea să-i explic fiului meu că astăzi sunt tristă,
că amintirile sunt peste tot în juru-mi închizându-mă în cercul lor
mai strâmt astăzi ca ieri, din ce în ce mai strâmt…
că somnul nu mai are vise ci,
numai zvârcoliri printre imagini colorate în gri…
că primăvara asta e tot mai rece,
că-mi este teamă să nu supăr clipa ce-mi bate-n fereastră cu aripa frântă,
așteptând căderea în golul creat de timpul ce a plecat…
cum aș putea…
cum oare?

ful meu spune :
“părinții au multe probleme…
este corect, mami?"

nu spun nimic:
vorbele nu au rost când fiecare contur al feței vorbește pentru tine
zâmbetul n-are culoare,
culoarea nu are culoare.

“speranța se naște prin mine, mami…”

e fără sens tristețea ploii, când florile iau curcubeul din soare.