Grozav cum unele vise revelează frumosul atât de clar, sublim. Acele vise în care, cel puțin în primele câteva momente ce le urmează, ești prins în frumos. Ieși din ele aproape cu speranța unei bucurii absolute, îți pare că în sfârșit sau iarăși ai în față una din laturile de necontestat ale frumosului, că ai câștigat sau recâștigat o parte imensă din frumosul existenței.
Încerci să îți promiți în acele momente că "îți vei aminti", încerci să impui memoriei tale să rețină nu doar momentul vizual (doar simplele întâmplări din vis) ci mai ales atmosfera ireală incredibilă, atmosfera care pare aproape copleșitoare prin "minunatul" pe care îl conține, prin potențialul și viziunea foarte apropiate de "adevărul" existenței.
Din păcate, aceste vise sunt prea rar un precursor pentru ceea ce înfățișează, prea rar reușim să le ducem "moștenirea" mai departe în viața noastră Aici - pare atât de ușor să uităm sublimul din ele, deși în acele momente acest sublim pare să ne ofere o succintă imagine a absolutului. Cu atât mai grav este că pentru omul "societății moderne" ele vin atât de rar, îngropate sub iluzia vremurilor prezente.
Poate că puținul pe care ni-l oferă apoi este o pedeapsă meritată pentru că le-am uitat și le uităm mereu, pentru că le uităm "imaginea" și am uitat să realizăm și să încercăm să retrăim sincer "potențialul" din ele.
Totuși, ele conțin acest potențial, această viziune a ceea ce poate să ofere existența și asupra a ceea ce nu ar trebui să uităm să realizăm și să "trăim".