Vărsat-am ieri,
puhoi de lacrimi
pentru ce-ar fi putut să fie
și n-a fost.
Te așteptam de-o viață,
te aștept și-acuma
și mă-ntreb doar: cât?
dar parcă mai contează:
o oră, o zi, o lună, sau un an,
sau poate tot ce mi-a rămas din viață,
când știu că Tu exiști.
Și depărtarea toată
se destramă,
când lumina din suflet
îți arde în ochi
și șoaptele tale se zbat
nerostite încă
să-mi spună: mi-e dor.
Tu nu mai admiri trandafirii,
doar spinii pe tulpină îi vezi,
te ferești de petala iubirii
o simți și totuși nu crezi.
Cu vântul prin păr colindându-mi,
cu privirea scurtând depărtări
te chem., te aștept…
să-ți prind în piept
o clipă de iubire
și-apoi să mă pierd
în cele patru zări.