era o apă stătută
un cățeluș alerga după un corb
cea din urmă s-a salvat zburând
deasupra apei
veneau vânturi puternice


vorbeam despre moarte

am ajuns acolo întâmplător
nu știam că există un lac în pădurea mea
nu mi-am explorat niciodată pădurea

am citit amândoi din Novac
cu un glas jos, cu pauze lungi între versuri

"tu și dudu aveți un fel de a citi
care te face să plângi", ai spus
regretând că nu sunt și pietricele pe malul acela

când vrei să te ascunzi, când vrei
să fii singur
important nu este să nu te vadă alții
important e ca tu să nu-i vezi pe ceilalți

cumva mi-am promis că o să renunț definitiv la scris
că o să mă axez pe alt tip de artă

acum deschid ușa dulapului
aleg haine galbene, pentru că apără
îmi lustruiesc instrumentele vechi
nu știu dacă este foarte rău sau foarte bine
ceea ce fac
aș putea să iau pe rând fiecare haină
să le arunc pe toate
pe jumătate dintre ele le-am mutat deja
în altă parte
ceva mă oprește să îmi golesc dulapul până
la capăt
ca un argument al statorniciei zidului care sunt
cred că imaginea mea nu mai rezistă fără acest galben
care m-a ales
cred că fără el aș rămâne doar oase
acum mă arunc așa cum s-ar arunca o piatră
într-o apă stătută
nu știu câte sărituri mai am putere să fac
cât de departe
dacă există vreun aruncător care să mă ajute
să nu mă cufund
să ajung pe celălalt mal
cineva care nu mai cerșește acceptare