o zi ca asta în care ploaia îmi transformă inima într-un ciubăr
și îmi trece prin ochi precum pașii târșâiți ai bunicii
o astfel de zi mă agață de umăr și mă deșiră până la capăt
rămân despovărată de toate zilele care s-au așezat peste mine
ca o haină prea grea și prea groasă
cu prea multe buzunare doldora de inutile așteptări
rămân degetarul înfipt în degetul obosit al mamei
ce coase în neștire ciorapii tatei ca să uite că el a plecat
rămân zâmbetul lui resemnat de pe patul spitalului
și mâna frumoasă trecută prin părul argintiu într-un ultim gest pământesc
rămân liniștea mirată de după privind ceasul lui de mână
pe care nu îl mai puteam auzi ticăind
rămân stropii de lumină jucându-se în palmele mele
adunându-se într-o ciuleandră din care să plouă
spre cerul culcat pentru o veșnicie
în mine