ca o mitică gorgonă verdele crud al ochilor tăi mă urmărește pretutindeni și nu îmi mai dă, o clipă, pace. căzut într-o subită transă mă zbat, fără speranță, să ies de sub hipnoza lor. nici măcar zorii nu pot să alunge fascinația ta. rămân sedusul somnambul ce tânjește după lună chiar și atunci când măiastra e plecată la culcare.

azi noapte am visat iarăși color. erai lângă mine și îți odihneai capul pe aceeași pernă. respirația ta ușoară îmi adia, precum zefirul, în ceafă. sânii, două gutui altoite, mă îmboldeau provocator în spate. pletele, snop auriu de spice, îmi gâdilau nările cu aromă de azimă caldă. ca două liane înflorite, brațele tale mă încolăceau tandru și eu nu mai voiam să scap. mă strângeai, ca pe o pradă, între coapsele tale flamânde iar buzele îmi șopteau, drăgăstos, în ureche: ești al meu… ești al meu… sunt a ta!

m-am întors somnoros către tine și ți-am șoptit… cosânzeanooo! bobiță din roua dimineții, o lacrimă ți-a picurat peste obrazul meu. i-am simțit arsura, am tresărit din visare și mi-am amintit că nu ești adevărată. nici numele nu ți-l știam… doar sufletul meu mai lăcrima după trecutul nostru. sărmanul tot mai crede că nu ai plecat, că mai e timp pentru reântoarcere.

mi te imaginez acolo sus dezorientată și nesigură. încerci să-ți stăpânești tumultul rămas neconsumat și nu ști ce să faci cu tine. dintr-o lume a definitivei împăcări tu continui să mă tulburi, ca o mare învolburată, bântuită de un cumplit tsunami care își caută corăbiile și țărmurile... înnecate!