Culoarea căprui, e singura culoare născocită de iris. Cochetă de altfel, răsuflarea asta căprui, îmi transmite răzleț, desuete mărturisiri de amiază, de toamnă. Îmi aduce și unele vești despre mâine, avertizări meteo-dependente de singurătate. O singurătate buimacă, ce umblă cât e ziua de lungă, în văzul lumii, chiar și cu capul spart.

Poate o să-mi cumpăr și eu o eșarfă căprui.

Și dacă în hohotul toamnei, îți vei auzi dorul, vei veni, cu umbletu-ți molcom, să-mi ții isonul singurătății?