era în noaptea aia când se spărsese cerul. mă privea înfulecând stele. apa era limpede și eu mă oglindeam. mă oglindeam în el. în mine se ridica o femeie, în ochii lui toate stelele. inima-i sfârteca cămașa de noapte, cămașa mea de noapte. pumnii îmi atârnau prin mâneca ca două talgere. și cântăream; atunci totul părea ușor. cerul se prelingea uleios pe trupurile noastre, aveam o gură plină de stele, norii treceau peste noi ca niște lebede. am simțit artificii ieșindu-mi prin piele. multe au trecut de atunci; m-am trecut și eu. pumnii îmi atârnă și acum prin mânecă. mai cântăresc. totul pare greu. ce întâmplare par stelele când nu ești. îmbătrânesc cu sânge rece, pârăul a secat, stelele s-au urcat sus de tot că nu le mai pot atinge.