știi cum e să nu ai chef de nimic
să stai cu mâinile la ceafă
să te adâncești în ele greu
ca într-o groapă din care să nu poți ieși
în timp ce contempli
o pată de petrol
după ce s-a răsturnat totul

tăcere
vulturul ăsta se rotește deasupra oceanului
forțele tale pe cale de dispariție acolo sunt distruse

nu-mi face bine să fiu prinsă lăuntric
precum igor
prietenul meu care lucrează non-stop
și nu-l înțeleg
pentru ce atâta chin să dai mătase vieții
să se rupă atât de ușor în două

printre broderiile lui văd cerul într-o plasă
pe spinarea unui gând care mă aleargă

tu nu ești nicăieri
dincolo de locul știut
soarele
arde ultima mea dorință