În duminica mersului, albastrul din roata timpului, femeia din brațele mele, setea ce curge spre buzele flămânde. Îmi e atât de dor de mâine! Mă opresc din scris pentru a privi câteva fotografii, semne ale trăirii noastre, corespondențe ale dorului, simțiri, un minunat suflet ce mi-a presărat drumul cu dragoste.
Din colțul meu de viață o iubesc, o iubesc pentru că este o femeie minunată, născută pentru a fi iubită. În jurul meu am adunat gânduri pe care le așez în cercul iubirii pentru ea, scumpa mea cu ochi de cer. Privesc în depărtare. Ochii zilei se închid încet, nu se aude nici o urmă de regret iar fereastra serii se deschide larg. Lumina difuză, din camera iubitei mele, se proiectează pe trupul ei alb. E atât de frumoasă!
Desenul unui joc de lumini și umbre se joacă cu splendorile vieții noastre. Curgem împreună. Pârâul, cu sărutul și atingerea degetelor, nu se oprește, intră doar în trupurile noastre și se cuibărește puțin, pentru a se odihni.
Tu, țărmul meu - eu, apa ce curge spre sufletul tău.