Să facem din viață o academie pe care să o absolvim cu brio, numai așa o vom înțelege în profunzime, o vom aprofunda cunoscând cele mai mici detalii, și apoi vom descifra viața gândurilor, înțelegând mecanismul lor divin. Vom clona sinele autentic din proximitatea imanenței, și îl vom insera în esența gândirii, astfel sinele gândirii va empatiza și se va sincroniza cu sinele spiritului și sinele sufletului, căci sinele, indiferent pe care entitate și-o însușește, este o esență indestructibilă, inalterabilă și imuabilă, care ființează de sine stătător și după ce omul îmbrățișează nefiindul.
De-am avea capacitatea să găsim în sinele nostru sensurile viabile ale vieții, am dansa în hora luminii, care pulverizează nimicul și extrage din tot desăvârșirea, ce-și caută exhaustivul în autodepășirea dotată cu voință maximă.
Viețile supuse transsubstanțierii pot căpăta o substanță superioară, sau una inferioară, substanța superioară îi face pe unii să se identifice cu ipostasul lui Dumnezeu, iar substanța inferioară îi fixează pe alții în efemerul personalizat cu sinele propriu.
Când între sinele autentic și sinele fals există o discrepanță flagrantă, să facem din sinele fals o transsubstanțiere, astfel încât să capete substanța sinelui genuin.
Fiindcă nu mă pot îndoi de mine, mă îndoiesc de funcția sinelui fals, care emite aberații, absurdități și enormități, care s-a coalizat cu alter-ego-ul și cu eul ce-mi creează în cotidian probleme superflue.
Prin transsubstanțiere prefac substanța sinelui fals în sine superior, rezonând cu sinele spiritului și cu sinele sufletului. Mi-ar mai trebui încă un sine care să configureze corelațiile dintre toate sinele, pentru a evita simptomele maladive de personalitate multiplă, și astfel dotat cu atâtea sine, pozitivul atinge cota maximă și surplusul se revarsă în ceilalți oameni, energizându-i.