- Ce simți?
- Miros te toamnă.
- Atât?!
- Ah, da, și miros de frunze uscate.
- Doar atât?!
- Și mirosul de cafea de dimineață. Cred că am și o pată pe bluză, nu am reușit să o schimb, mă grăbeam la muncă, dar nu se vede, nu dragule?
- Nu, draga mea, ești frumoasă și cu pată. Asta e tot ce simți?
- Mai simt și un vânt tomnatic ce-mi încâlcește firele de păr.
- Draga mea, ce simți în suflet, ce-ți șoptește inima, poate ți-a fost dor de mine, ai simțit lipsa mea și a parfumului meu care te înnebunea mereu?
- Ah, despre asta vorbim? Dragul meu, chiar mi-a fost dor, simțeam cum îmi curgea dorul prin vene de parcă aveam împlântat mirosul tău în creier, mă simțeam fără vlagă, aveam o stare sufletească apăsătoare, dar mi-a fost dor, mi-a fost și mi-a trecut. Știi de ce? Ultima oară când ți-am zis asta tu ai răspuns în felul următor: " - Bea o cafea pe o băncuță din parcul unde stăm de obicei, ascultă cât de frumos cântă vietățile naturii, profită de primăvară și o să-ți treacă până vin eu. " Și râdeai mereu. Cât timp a trecut de când ai plecat de lângă noi? Uite de atunci eu am băut o câte o cafea zilnic, am profitat de fiecare anotimp, până mi-a trecut.
- Adică am venit prea târziu și nu mă mai iubești, fiindcă eu încă te mai iubesc?
- Cred că trebuie să începi de azi să bei o cafea, să profiți de aerul proaspăt de toamnă și o să îți treacă. Ea a zâmbit, și a plecat. O cafea și mirosul de toamnă doar...