Esti toamnă, tu,
la margine de sare
de înlăcrimare
în galben ruginiu
esti toamnă, tu,
si-o ultimă scrisoare
mi-o duce
umbra
fără de cărare
spre orizontul
dintre da si nu...

Și cade frunza
și mă plânge ploaia
tot disperarea
visului apuc
și-n suflet dorul
iar din jar
văpaia
îmi arde pașii
iarba
aerul
mi-esti rug...

Si iar mi-esti toamna
anotimp durere
cuvinte n-ai
le-ai risipit,
le-ai plâns
zadarnică
mi-e clipa
nu-ți voi cere
din veșnicia arsă
cenușa
drept răspuns...