Doamne, cât aş vrea să-mi fiu,

însă oasele-mi bătrâne

se reazemă de pustiu.

O, şi câte-aş vrea să ştiu…

însă mintea-mi limitată

vede apă şi se-mbată.

Cerne-mi, Doamne, grâul sorţii,

pe pământ pune verdeaţa,

doar neghina las-o morţii

şi din toate, -n faţa porţii

lasă-mi, Doamne, dimineaţa.