Când n-a mai fost nimic din pământ,
a fost tot, semințe, ca la-nceput,
rădăcini ce nu mor, iubire cu apă,
suflare viitoare de viață, amestec

Și când din text n-au mai rămas rimele,
picioarele metrice — oglinzi suprapuse,
măsura dată și de clinchetul diapazonului,
a rămas totuși ceva, măcar alura de cântec

Au apărut brusc din Bărăgan colinele, văile,
nu-i problemă, este OK să ne credem textieri
ai compozițiilor, de-am cânta și-n vers alb

Ar fi dovadă chiar de intransigență textuală
să nu înțeleagă cineva pătimaș că acest poem
e stingerea sonetului zis impropriu "soneat"