Ce frumos vorbesc oamenii
în ziua asta atât de obișnuită...
Atât de viu, de concret,
de dureros de uman
încât vibrează aerul
prin lume.
S-au așezat în cerc
și fac glume cu viața,
i-au oferit singurul scaun
rămas liber
și râd de stângăcia
cu care se întâmplă
printre ei.

De-apucăm să ne spunem tot,
o s-o iau cu mine prin lume,
ziua aceasta,
cu viață cu tot,
să ne țină de cald
în următoarele grămezi de ani
atât de crunt de obișnuiți...