e un blestem vechi acesta ca noi să înflorim mereu imaculați între mlaștini
generații întregi de broaște sărutate la timp se vor preface în prinți
în orașul acesta până și cimitirele s-au transformat în grădini suspendate
asta ne amintește că avem pe undeva câte o conștiință vegetală
că ultima zi ne va întoarce în miezul tăcerii ca pe niște ierburi de leac

avem noroc. azi este sărbătoarea taciturnilor. tu ești nespus de alb. ca o pace.