știi cât de puțin loc îmi trebuie.
respir în pumni.
mă retrag din toate amintirile, din aer, din apă, din trupul tău aspru, din carnea nevăzută a lucrurilor.
îmi donez organele, îmi donez corneea. ciudat cum din ochi nu-mi rămâne decât lacrima penibilă și oarbă.
acum sunt tot mai puțină, dar păstrez conturul desenat de tine cu degetul pe oglindă. doar acolo am rămas eu, aceeași cu tine cel plângând pe ascuns.