Ne naștem pentru a iubi, sau poate iubim pentru a renaște?

Mereu din același loc, luna dezbracă lacul din priviri - câți hamleți au sortit nepăsării apelor câte ofelii?

Care va să zică, pământul se hrănește din plânsul cerului - unii pe alții astfel ne susținem

Venind primăvara - niciodată nu Te-am întrebat care-i rostul

Desfrunziți copacii - fără să-i pese, Pământul se-nvârte

O altă iarnă după toamnă - până și soarele a obosit

O mână întinsă, iată - destul ai confundat aurul cu tinicheaua

Mereu și mereu aceleași întrebări - Cel cu răspunsurile pare c-a ațipit

Din haltă în haltă - tot mai aproape de capătul drumului fără sfârșit

Cortina se lasă grea, pe scenă și peste visele toate - doar amintirea mai dăinuie...