În noaptea ce s-a dus încăperea
a venit la mine cubic plic fără timbru
pe valurile amintirilor concrescute
cu subconștientul mă clătinam
între patru pereți împodobiți ca într-o casă
mare căutam un indiciu o amprentă haine
purtate de copii defilau
cu scopul de a mă întoarce numai
așa îmi puteam da seama de nenăscuți de tine
file rupte cu versurile mele urcau
haotic pui de vrabie cu gurile căscate
țipau de foame de noi nici o literă
nu mă lăsa să te strig erai acolo
îmi admirai temerea compătimind-o
gata să tragi o linie pe mijloc să spui dar
buzunarele descusute au pierdut
ultima bucățică de cretă
albă te-am lăsat să marchezi
cu mine mijlocul acelui
ceva în care șarpele
și mărul sunt
una