într-o lume plină de minuni s-a inventat plictiseala
nu știu ce voi face cu iubirile care vor veni
tu ești de fiecare dată la celălalt capăt al cuțitului
simt în mine un soi de oboseală seculară acumulată în arborele genealogic
sumedenii de seri întunecate pe care străbunii mei
- plebei simpatici - le-au petrecut lângă vatră
cel mai mult sufăr de boli istorice
mă năpădesc cu interogații stupefiante
râuri de călătorie pentru stomac
orbiri de fericire într-o comă de ore în șir când plutesc pe loc
ca un vultur fără pradă
mă simt în derivă parcurg trotuarele cu o lentoare de broască țestoasă
la ora când culorile sunt cenușii iar dorința de aventură
moare împiedicându-se de căderea nopții
o să te las să mă vezi după chipul și asemănarea ta
abuzând de atribute și macerând
ordinea logică a sentimentelor mele
o să mă complac într-un cotidian ce moare sfâșiat
de regularitatea unor bună ziua și noapte bună
poemul prin care m-am gândit să-mi iau adio a rămas în călimară
poate de aceea nu fac cumpărături pentru toată săptămâna
nu știu niciodată ce poftesc a doua zi