Moartea unui poet cu minte

Primul lucru pe care l-a făcut poetul Berceanu Patrel, după ce a murit, a fost să meargă la mormântul pictorului și scenografului Novac Sorin, să tragă o țigară.

- Bine, măi Sorine, ție îți convine, ești mort, dar pe mine nu mă primiră nici în rai, nici în iad. Zise Sfântul Petru că poate, poate, mă primesc ăia din uniunea europană.Ãia ce mai au bugete, că noi… Mă mai întrebă ce aș face eu dacă ar fi să îmi iau viața de la cap… Cum aș îndrepta eu lumea care stă să cadă ca mărul din Adam. … M-a apucat groaza: iar școală, iar învățat, iar examene, iar premiant, șef de promoție …la regie-teatru…iar poezii… monografii…ca să ajung tot la monografia lui Ubu-Rex cu scene din Macbeth.. Pe care – supliciu – mi-au și premiat-o! Zic: așa nu se mai poate! Prea se repeat, Doamne! Este evident! Își dă seama până și Sorin Novac, care, măcar, a intrat în eternitate… Pe când eu… Spânzurat între cer și pământ, trăgând din țigară în fața unui mormânt… vă rog, studiați-mi opera… cu creionul în mână…cenzurați ce este prost scris…dați-mi, dacă interesele o cer, conducerea teatrului universal, nu a unui pârlit de teatru de păpuși fără adresă, care face naveta între sat și oraș cu decorul în cârcă… Aștept un sfat... o părere… nu pot să îndrept lumea după capul meu… Ce este mai rău, este că mi-aș repeat, în limba română, greșelile: uite, ca acum.Plec de la tine, moșule, și merg aci, aproape, la monumental eroilor căzuți pentru țară. În fața mea, cu spatele, un om, cu o fetiță. Să punem și noi, zice omul, o floare de liliac aici. Fetița se rotește în jurul lui ca un zmeu știrb. Omul se apleacă. Am așteptat să depună floarea. Când s-a ridicat și s-a întors, l-am privit. Era livid… Nu știu cum… Poate era mort… Poate era viu… M-am apropiat și m-am aplecat să pun și eu o floare. Atunci am văzut floarea de liliac a omului. Era ofilită demult… Poate era moartă… Poate era vie…Omul m-a văzut și capul i-a explodat într-o lacrimă uriașă.Eu l-am văzut și capul mi-a explodat într-o picătură de sânge uriașă. Atunci au căzut de sus toate gradele… toate decorațiile… toate prerogativele… toate hărțile operative… și un singur ordin: Fii cuminte! Am scris cuminte o poveste: a fost odată un plugar care l-a salvat pe Dumnezeu de la înnec. Recunoscător, Dumnezeu i-a spus omului să-I ceară un dar. Omul i-a cerut o planetă de poet. Dar să fie Pământ! A spus omul. Dumnezeu s-a intristat… “Fie pe inima ta! Dar nu are cap…”

7-8 mai 2006
Craiova

Cu respect,
Jianu Liviu-Florian