Ar fi trebuit să mă cheme
Elisa,
să umblu în halat alb
prin depresiile tale,
cu oscioare răsucite la cină
pentru descântec în doi.
Să-ți alăptez copilul
din flori
cu cele mai triviale gesturi,
să te mângâi până la sânge,
apoi,
îndestulat de mine,
să poți ascede.
Mă lipesc îngerește de geam,
asurzitor
să uit oglindirea
și dintr-o mireasmă în goana rotundă de lut
să te înfăptui.

Umerii,
dorința nopților mele stâlcite,
umerii...
să-i umplu de vară și ploi.