am obosit să tot fac vânt norilor
ce mă iau peste picior orișiunde aș trage la umbră
așa că mi-am luat traista cu aripi de rezervă
și-am plecat la mare în concediu
m-am așezat pe creasta valului ținându-mi aripile deasupra
jocul de-a zburătorul nu este rentabil. fără labirint sunt gol
la-nceput visam înălțimile și strălucirea crestându-mi aerul
neținând cont că înalțarea și arderea lăuntrică scrumește
știam doar că între noi e distanță de-o pană și de-o bătrânețe
așa că-mi smulg toate visele și speranțele
ascunzându-le-n spaima penelor
că nu vor mai ști să scrie
caligrafic...
dacă la un moment dat simți că pana ta
are nevoie de libertate de expresie
las-o, dă-i mână liberă
mai bine un inamic ce te respectă
decât un aliat cu trădarea licărind sub pleoapă
cât-îi noaptea de lungă...