ce folos să încerci să faci lucrurile corect... perfecte sau aproape perfecte acolo unde ar trebui să le faci... dacă cei de lângă tine, persoanele de la care aștepți apreciere pentru ceea ce faci și a căror părere contează pentru tine nu văd ceea ce faci... nici măcar nu observă munca ta, nici nu știu să o privească... și ce e straniu e că nici tu nu știi să le explici ce vrei, ce aștepți, cum aștepți... dar rămâi dezamăgit și te demoralizează lucrurile din jur... orice. și te întrebi 'încotro?'... 'ce sens are viața mea?' și nu găsești nici un răspuns... și nimeni nu ți-l dă pentru că nimeni nu-l știe... nimeni... și atunci faci lucrurile doar ca să fie făcute... îți dai toată silința să fie bine făcute, dar vei ști că poate niciodată cei de la care aștepți felicitările nici măcar nu vor ști ceea ce ai făcut tu, nici nu vor observa... nici nimic. și timpul trece și poate că peste ani cineva îți va aminti ce bine ai lucrat 'atunci', și ei vor rămâne mirați că tu erai atât de aproape de perfecțiune, iar ei nu au facut nimic să te ajute... nimic... și atunci vei zâmbi și vei spune: 'nu mai contează... a fost demult... deja uitasem', dar de fapt, știi că acel lucru ți-a marcat tot sensul vieții. sens pe care nu-l cunoșteai... nici nu-l cunoști... și poate că... nici nu-l vei cunoaște...